Relaţia părinţilor cu copiii nu e deloc una simplă şi uşoară de cele mai multe ori. Din păcate nu venim pe lume cu manual de utilizare şi, deşi există multe cursuri de parenting, tot e foarte dificil să fim „părinţi suficient de buni”, ca să nici nu pomenim de părinţi perfecţi sau ideali.
Dacă facem ce ne vine în rolul de părinţi, avem toate şansele să facem ce au făcut părinţii noştri cu noi sau fix pe dos. Ceea ce s-ar putea să nu fie cea mai bună idee.
Copiii noştri cresc într-o lume foarte diferită de lumea în care am crescut noi. Si ei sunt adesea foarte diferiţi de noi. Ne e greu majorităţii dintre noi să alegem între multele abordări pe cea mai potrivită pentru copilul sau copiii noştri.
In ultima vreme se tot vorbeşte de drepturile copiilor. Sunt de acord că au drepturi şi, noi, adulţii responsabili, noi, societatea suntem datori să ne asigurăm că drepturile copiilor sunt respectate! Si se pune accent pe obligaţiile părinţilor! Evident că au obligaţii!
Ceea ce observ eu este că nu vorbeşte nimeni de drepturile părinţilor! Părinţii au şi ei dreptul de a fi şi altceva decât prestatori de bunuri şi servicii! Au nevoie de a fi auziţi şi înţeleşi atunci când sunt copleşiţi de oboseală şi de prea multele obligaţii faţă de copii şi nu numai! Au dreptul la compasiune şi suport emoţional.
Părinţii cu care lucrez în cabinet sunt adesea uimiţi că îi ascultă şi pe ei cineva vorbind despre dificultăţile cu care se confruntă, cineva dispus să fie blând în înţelegător cu ei, susţinându-i în acelaşi timp să găsească cele mai bune soluţii pentru situaţiile lor particulare.
