Poate credeți că e comunicarea. Sau sexul. Ori poate copiii, sau lipsa lor. Sau banii și vacanțele lungi. Sau răbdarea? Nu. Esențiale nu sunt cele de mai sus. Sigur, ajută și ele, dar nu sunt esențiale. Cercetătorii s-au pus de acord, verdictul e că relațiile care durează în timp se bazează pe… sunteți gata? Bunătate. Ups, hai că la asta nu vă așteptați. Ești bun cu soțul și el e bun cu tine, perfect, veți avea o căsătorie de succes, indiferent de câți copii, câte mașini, câte vacanțe aveți împreună.
Conform psihologului Ty Tashiro, care e publicat în 2016 volumul Ştiința lui Până la adânci bătrâneți, doar trei din zece oameni care se căsătoresc au mariaje fericite. Trei din zece. Restul de șapte nu sunt fericiți la ei acasă. Mai mult de jumătate dintre noi.
Un grup de cercetători ai institutului Gottman (responsabil cu sănătatea emoțională a cuplurilor) a analizat începând cu anii ’80 felul în care cuplurile căsătorite reacționau la crize, pentru că la vremea aceea, rata divorțului era mai mare ca niciodată şi psihologii voiau să înțeleagă de ce. Patru decenii mai târziu, acești cercetători au formulat câteva concluzii, pe care vi le prezint mai jos, alături de emoțiile și opiniile mele vizavi de ele.
Metoda de cercetare a constat în interviuri cu cupluri proaspăt căsătorite, dar și în montarea de electrozi pe corpurile lor, pentru a le măsura reacțiile la discuții despre cum s-au cunoscut, despre un conflict major, despre amintiri plăcute împreună. După 6 ani, cuplurile au fost invitate din nou la interviuri. Concluziile lui John Gottman, inițiatoul studiului, au fost că perechile se împart în două categorii: Maeștrii (cei care erau încă fericiți împreună) și Dezastrele (cei care fie se despărțiseră între timp, fie nu mai erau fericiți împreună).
Cercetătorii au observat că Maeștrii fuseseră foarte calmi în timpul interviurilor inițiale, chiar și atunci când aveau conflicte, le rezolvau fără să se agite sau să ridice vocea. Dezastrele erau agitate, mereu într-o stare de atac și conflict, chiar și atunci când povesteau despre momentele lor frumoase. Mai departe, Gottman a creat un laborator care arăta ca o pensiune frumoasă pentru cupluri. Acolo a invitat 130 de perechi abia căsătorite, pe care le-a urmărit în timp ce ele își vedeau de viața lor. Imediat, Gottman a făcut o mega descoperire: ofertele de conectare (în original „bids”) sunt cele care contează pentru sănătatea unei relații.
Într-o zi obișnuită, să zicem, veniți de la piață cu brațele pline de sacoșe, și soțul zice:
– Vaaai, uite ce capace de roți are tipul ălaaa!
Tu poți fie să zici:
– Chiaaar, ce tare, arată super SF! (pentru că dacă ceva e important pentru el, merită să îi acorzi și tu două secunde din timpul tău), sau poți să zici:
– Știi că pe mine nu mă interesează mașinile! sau mai rău:
– Taci, că mă gândeam la ceva.
Desigur, varianta câștigătoare e prima, pentru că omul nu vrea neapărat părerea ta despre capace, el vrea să se conecteze cu tine. De-aia ți-a spus.
Ei, se pare că acest gen de interacțiuni au un efect uriaș asupra fericirii în cuplu. Cuplurile care s-au despărțit practicau aceste mini-conexiuni în doar 33% dintre cazuri, iar cei care erau fericiți în cuplu, în 87% dintre situații. În 9 cazuri din 10, partenerul răspundea la nevoile emoționale ale celuilalt cu interes sincer.
Cu alte cuvinte, despre asta e vorba: cum îți tratezi partenerul, cu bunătate sau cu dispreț, critică și ostilitate?
Pe mine, rândurile de mai sus m-au blocat. Mi-au venit în cap ZECI de situații în care omul meu mi-a atras atenția asupra unui lucru sau a altuia și eu am ratat șansa de a-i oferi conectare. Și alte ZECI în care el mi-a oferit-o mie! Deci poate avem o șansă, datorită lui!
Un alt lucru pe care l-au observat psihologii e că cei care erau bine în cuplu sunt genul de persoană pozitivă, care caută mereu lucruri care să-i bucure, spun Mulțumesc, își arată aprecierea. Ei fac același lucru și cu partenerul: îi apreciază calitățile, fără să încerce să-i repare defectele.
Cercetătorii au aflat că disprețul este motivul principal pentru care cuplurile se despart. Disprețul și răutatea, comentariile malițioase și critica. Ele distrug orice, inclusiv iubirea.
Bunătatea e cheia, spun specialiștii. Perfect, nu e așa greu să fii bun când totul merge bine. Dar cum faci când nu e totul lapte și miere, când omul face ceva care te supără, te jignește, te enervează?
Se pare că furia și supărarea pot fi exprimate și cu blândețe. Știu sigur că-i așa, pentru că practic asta instinctiv cu copiii. Dar și cu partenerul s-o putea? Hm… Adică în loc să spun: Iar n-ai schimbat copilul mic, ce naiba e în neregulă cu tine, aș putea să spun: Uite, mă supără că iar nu ai schimbat copilul. Vorbește despre cum te simți tu, nu te grăbi cu jignirile și acuzele.
De cele mai multe ori, și el și ea încearcă să-și facă bine unul altuia, dar mereu apar probleme, așteptările sunt mari și o cină romantică, de exemplu se poate transforma într-un dezastru după ce el întârzie ca să-i ia ei flori, iar ea crede că lui nu-i pasă, că dacă-i păsa, sigur ajungea la timp acasă.
Oferă mereu prezumția de nevinovăție și iubire. Cere detalii înainte să te ambalezi. Oferă feedback cu blândețe.
Ah, încă ceva: toată lumea spune și scrie cât de important este ca un cuplu să rămână unit la greu. E adevărat, însă mai important (arată același studiu de mai sus) este ca un cuplu să rămână unit și la bine. Când unul dintre ei are o mare bucurie, e foarte important ca și celălalt să se bucure cu el, să-i aprecieze reușita. Cea mai eficace metodă de a te bucura alături de partenerul tău că a primit un job nou, de exemplu, sună cam așa: Uaaau, felicitări! Când ai aflat? Și ce-o să faci acolo, mai exact? Ce mult mă bucur, super! etc
Eu știu că voi știți, și eu știu, teoria e limpede, practica ne omoară. Și nesomnul. Și copiii, care vor mereu cu mami, cu maaami. Și serviciul. Și vasele de spălat. Și prietenele, care mereu pare că au o viață mult mai mișto ca a noastră. Dar uite, oamenii ăștia de mai sus, specializați să înțeleagă cum ne funcționează mintea și inima, au observat cupluri ca noi. Concluziile lor sunt clare. Mă gândesc că putem trage niște învățăminte, înainte să fie prea târziu.
Repetați după mine, femei și bărbați care țineți la relația voastră:
1. Când omul de lângă mine e entuziasmat de ceva și-mi spune asta, promit să încerc să reacționez și eu cu entuziasm
2. Laudă ce e de lăudat la omul de lângă tine, des, de câteva ori pe zi, cu orice ocazie pe care o ai. Spune Mulțumesc. Apreciază orice mic gest.
3. Când omul de lângă mine se poartă într-un fel care-mi displace, promit să încerc să-i ofer prezumția de nevinovăție
4. Promit să încerc să-mi exprim nemulțumirile fără răutate, jigniri și critici
5. Promit să încerc să mă bucur cu adevărat de bucuriile din viața celuilalt
Cred că cel mai dureros lucru pentru partener este să se simtă invizibil. Când doar defectele lui par să primească atenție, iar calitățile nu, nici bucuriile, nici simpla prezență. Eu sunt decisă să țin cont de lucrurile astea, sunt sigură că mușchiul bunătății în cuplu poate fi lucrat. Al meu e cam atrofiat, l-am lucrat mult pe cel al bunătății cu copiii și l-am neglijat pe celălalt, dar gata, acum e vremea să dau relatiei noastre tot rozul și zenul pe care le merită (puteți să repetați și asta după mine, dacă vă place).
(text preluat, sursa)
